In a world of my own

Distinsa doamnă Rundle este o ilustră necunoscută chiar şi la ea acasă. WWW-ul e şi el, surprinzător sau poate nu tocmai, zgârcit în informaţii referitoare la contribuţia literară a doamnei. De ici şi colo aflăm că Sharon Rundle este o scriitoare care a publicat şi în afara graniţelor Australiei natale şi a primit chiar oareşce distincţii, cum ar fi premiul Commonwealth pentru proză scurtă. Predă cursuri de engleză şi Creative Writing la o universitate australiană, nu importă care, şi mai e şi specialist în educaţia adulţilor.

Una peste alta, va propun o short story cu adevărat short, fără pretenţii şi la fel de uşor digerabilă ca un iaurt Activia. Textul în limba engleză îl găsiţi aici.

Bancnota de zece dolari

Cât ura tavanele şi pereţii. „Cum te numeşti?” o întrebară. Se gândi c-ar putea s-o cheme Maisie. Îi plăcea numele ăsta. Credea că i se potriveşte. Dar gaborii îi distrăseseră atenţia şi nu mai era sigură. „Adresa?” „Sub cerul liber”, răspunse râzând.
Nu era frumos din partea lor să-i confişte cerul. Era tot ce avea.

Cu excepţia bancnotei de zece dolari. De unde-o avea? Nu-şi aducea aminte. Nu că ar fi fost necooperantă. Nu era prea uşor să-şi amintească. Zilele se topeau una într-alta. Soarele răsărea şi apunea. Era posibil să fi găsit banii şi să fi uitat. Uneori, câte-o figură blândă se distingea din mulţime, iar cineva îi punea în mână ceva bănuţi. Care ajungeau apoi în buzunarul rochiei.

Săptămâna asta avea o rochie de la Sallie, împestriţată cu trandafiri albaştri şi cu un buzunar generos. Cei de la Sallie îi dăduseră şi o pălărie. O-mpodobise cu o fundă de hârtie lucioasă pe care-o găsise în parc.

Când stomacul începu să-i ghiorăie tare, îşi băgă mâna în buzunar. Aproape confundă bancnota de zece dolari cu un rest de ambalaj. Nu se-ntampla prea des în ultima vreme să dea peste bancnote mari. Asta era una din cele noi, de plastic. Nici nu ziceai că sunt bani adevăraţi. N-avea nimic din netezimea unsuroasă a hârtiilor vechi. Fusese gata s-o arunce odată cu paginile rupte dintr-o carte. Coperta o aruncase de mult, iar de pagini se descotorosea pe măsură ce le citea.

Se spălă în fântâna Archibald, în faţa statuii care-l înfăţişa meşteşugit pe Tezeu ucigând Minotaurul. Avea zece ani când fusese construit monumentul. Îşi aducea aminte ce scandal fusese şi-atunci. Sicard dorise iniţial o statuie a lui Hercule în luptă cu leul. Un comitet de design se opusese însă ideii, căci leul era emblema britanicilor. De atunci, citise toate miturile greceşti. Comitetul dăduse cu bâta-n baltă. Numai porcării, se gândi. Probabil Diana şi Cerbul vor urma şi ei pe lista interdicţiilor.

Rătăci o vreme pe străzi, găsi o cafenea care văzuse şi zile mai bune şi comandă ceva de mâncare. Servirea era groaznică, însă mâncarea decentă. Maisie uită de bancnota de zece dolari. Se uită în jur – cafeneaua era goală – apoi ieşi.

Ajunsă în stradă, îşi aminti că nu-şi băuse cafeaua. Hotărî că o cafea era numai bună după o masă copioasă. Păru să-şi amintească şi că odată cu cafeaua ţi se servesc tablete de ciocolată cu mentă. Avea o slăbiciune pentru ciocolata cu mentă. Se-ntoarse în cafenea şi se aşeză, comandând o cafea.

Îi fu adusă de o fătucă veselă, mult mai tânără decât femeia slăbănoagă şi încruntată care-i servise prânzul. Fata îi aduse cafeaua, fără ciocolată, apoi uită de ea.

Cafeneaua asta n-avea pic de atmosferă, decretă Maisie. Nu era ca la cantină, unde stăteai o vreme, legai o conversaţie dacă se-ntampla să găseşti pe cineva cu care să merite să-ţi pierzi timpul, apoi plecai să-ţi vezi de treburi. Dădu la o parte ceaşca şi farfurioara, se ridică şi ieşi pe uşă.

Afară, pe trotuar, chelneriţa cea slăbănoagă fuma o ţigară.

O văzu şi pe fetişcană ieşind, fluturându-şi mâinile şi ţipând.

Femeia cu căutătura urâtă începu să alerge după ea. „N-a plătit nici pentru mâncarea aia nenorocită, prinde-o Kath!”, o auzi pe femeie strigând.

Maisie îşi săltă poalele rochiei şi o rupse la fugă sălbatic prin mulţime. Las’ s-o prindă. Da’ chiar şi la vârsta ei, nu se dădea cu una cu doua.

Distanţa dintre Maisie şi urmăritoarele ei creştea, era cât pe ce să scape. În loc de asta, se ciocni de-un gabor.

„Am banii”, spuse, trăgându-şi sufletul. Zâmbi dulceag. Femeia slăbănoagă se încruntă din nou şi spuse că nu era de ajuns şi o acuză că încercase să fugă de două ori.

„E vorba de aceeaşi masă”, sublinie Maisie.

Merseră cu toţii la secţia de poliţie. „Cum te numeşti?”

Se gândi o vreme.

„Maisie”, spuse.

„Adresa?”

„Sub cerul liber.”

„Va trebui să plăteşti o amendă de două sute de dolari şi să răspunzi în instanţă pentru infracţiunea comisă”, zise cineva.

„Nu am decât o bancnotă de zece dolari”, le spuse. „Puteţi s-o luaţi, nu mi-a adus decât ghinion.”

„De unde o ai?”

Nu ştia.

Au pus-o să dea o declaraţie. Luă stiloul sergentului şi o coală de hârtie de pe tejghea. Încet, cu grijă, caligrafie:

„Dreptul de a fi lăsat în pace este fundamentul libertăţii.” William O Douglas

I haven`t stated clearly, actually I haven`t stated at all cine sunt şi ce intenţionez cu blogul ăsta. Ei bine, în ordinea relevanţei, mă şcolesc (pe) la(nga) horifica instituţie ce-şi spune Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, sunt (oarecum) atrasă de traducerea literară – activitate nu doar nelucrativă, dar după mulţi superfluă, iar de vreo cinci ani m-am pricopsit c-o pasiune maladivă pentru Australia. Şi ca să nu-mi trădez totuşi originile, am pus din toate de-o mămăligă. Ab ovo, intenţia părea cât se poate de nobilă – ne (plural auctorial, doh!) propunem, carevasăzică, să luminăm minţile compatrioţilor prin promovarea operelor unor scriitori de origine australiană (care vor fi aceia, rămâne la discreţia şi bunul nostru plac), absenţi nemotivat din cataloagele editurilor autohtone, mult prea ocupate să traducă horoscoape, ghiduri tantrice şi reţete ale seducţiei.

Desigur, se poate argumenta cum că Australia asta, pe lângă că e în emisfera ailaltă, adică la dracu`n balta verde, nici n-a dat cine ştie ce moştenire culturală lumii. (Bine, au avut şi ei un tip mai scuturat, White, care-a câştigat un Nobel pentru literatură acu` vreo treizeci de ani, da` ce folos că până şi mamaia lu` Kylie Minogue e mai cunoscută ca el. Şi-ar mai fi vreo doua duzini care nu-s veniţi chiar cu pluta aborigenilor, nu că ăştia din urmă ar fi de lepădat.) Nu contest că poţi să trăieşti bine-mersi fără să fi citit un rând scris à la aussie, ba chiar că cititul în exces, sau în orice caz, cititul altor chestii decât subtitrările de la filme şi copiuţele de la examene poate fi nociv. Da` îmi fac şi eu damblaua.

If I had a world of my own, everything would be nonsense. Nothing would be what it is because everything would be what it isn’t. And contrary-wise; what it is it wouldn’t be, and what it wouldn’t be, it would. You see?

Prodigious child, fătuca asta Alice, că eu şi dacă mă scremeam o săptămână n-o ziceam aşa ritmat şi pasionat şi rezonant. Şi mai mult ca sigur nu mă cita nimeni pe bloguri, că la o adică ce ştiu eu de wonderland-uri, şi iepuri albi, şi bursuci somnoroşi, şi pălărieri nebuni, şi pisici de Cheshire. Aşa de puţine ştiu că eram gata-gata s-o las baltă pe Alice şi să mă dau bine pe lângă Dorothy, poate-mi făcea şi mie chemare în Oz, da` singura quotation pe care mi-o aminteam era Toto, I`ve a feeling we`re not in Kansas anymore, şi parcă prea m-am săturat de minuni americane.

Nu cred că nenea Baum s-a gândit la Australia când a imaginat cărţulia, dar mai încoace, vreunui oarecare i s-a năzărit că vede tărâmuri de basm în cele pustiuri aride, şi-a venit cu acronimul Oz. Şi ce minune mai mare decât cea de la antipozi, dacă te gândeşti că acum vreo două sute de ani nu era decât ghena britanicilor, unde deşertau la grămadă deţinuţi de drept comun, irlandezi catolici şi lipsiţi de căpătâi de tot felul. N-o să insist pe tema prosperităţii, economiei înfloritoare, nivelului de trai, sistemului de securitate socială, şi a altora asemenea la care ţări cu pretenţii de viţa veche şi nobilă pot doar să viseze. O să mă mulţumesc doar să observ, prozaic, că din bălegar răsar lăstarii cei mai frumoşi.

N. B.: În 2005, Australia a fost declarată marca naţională favorită a lumii. A mea era deja.